***

Prin pământul dintre cei doi arbori
Arborele dimineții și cel din fața blocului
mi-am săpat o gaură lungă și întunecoasă
în care de câteva zile
cu un iPod și câteva pastile
meditez ca Arsenie Boca blestematul
de mine că mă compar cu sfântul
dar nu reușesc să-mi depășesc condiția deși am înțeles
că toți ăștia ca el s-au transferat într-un loc
unde stau într-o horă sau o spirală foarte mare
și Dumnezeu cu un ochi cinic
îi supraveghează stând ascuns ca Berlusconi
după o statuie cu El însuși
și pe cei care obosesc de atâta fericire îi loveste încet
cu un bobârnac după ceafă
amintindu-le că de abia a început eternitatea
să-și dozeze eforturile
să nu-i vadă cei din alte găuri ca a mea
că merg în sesiunile de feedback cu cearcăne
și mie mi-e rușine
(și Dumnezeu știe că țin în secret rușinea asta
și mă iartă de ea)
că nu înțeleg și că îl simt
Ca pe un fluture uriaș adormit pe spatele meu
e drept că mă învelesc cu El pe răcoare
însă-i prea strâmt la mine-n groapă pentru amândoi
și-L rog să-și lase aripile afară