Marius, FraƗele (you can leave your mask on)

Primită de la Dosa, recent.
De Marius, FraƗele (fostul Ianuș), n-are rost să (mai) zic eu nimic. Au fost destui oameni importanți care au zis lucruri la fel de importante. O să dau totuși ceva, din postfața autorului, ușor și intenționat rupt din context, dar prea mișto ca să mai conteze:

     „Per total, poziția mea, oricât de șocantă ar părea, e fermă: nu mă dau pe niciun alt poet român, nici măcar pe marele, blândul nostru învățător de românism și poezie care e Mihail Eminescu. Dar îl apreciez foarte tare și îl consider mai important în literatura română și mai necesar ei decât sunt eu. De aici și plecăciunea pe care i-o fac la finalul acestei cărți. Îi apreciez mult și pe Ion Barbu, Leonid Dimov și Radu Gyr, dar nu mă dau pe niciunul dintre ei.”

Chiar dacă, undeva anterior, FraƗele se explică („prin întoarcerea la valorile Adevărului Absolut, prin dobândirea dimensiunii mistice, am căpătat un atu important în fața poeților lumești, indiferent de numele și valoarea lor estetică”), mă așteptam ca drumul călugăriei să se intersecteze pe undeva și cu strada umilinței, sau, cum fac ăștia de la CNADNR, să demoleze măcar câțiva kilometri din autostrada orgoliului.

Da' avem și noi o autostradă bună și m-am găsit să ma iau eu de ea...