Indrazneste sa te iei, sa te duci in cele mai fabuloase locuri dinauntrul tau. Nimic nu e ca acolo, nimeni nu e in tine care sa nu fi fost in toata lumea. Spre oricine totusi, nu incetezi sa te intorci, spre acela incerci sa patrunzi inspre tine. Refugiul si siguranta in asemanari, dorinta in deosebiri. Iubesti zambetul dintre friguri, imaginandu-ti ca jos, acolo atat de jos si atat de sentimental, e cald. Fara probleme, intinzi jocurile mintii pana la cateva revolte de catifea, pana la rezistenta minima, cand iti asterni fata peste fata mulata pe fata de perna. Cand toate se aseaza, colturile camerei se retrag in ziduri, plutesti spre ceea ce a fost sa fii, adulmeci resturile de constiinta, le mangai, le refuzi; vrei din nou sa stii ca lucrurile pe care nu le stii te pot rasturna.
Si daca stii? Si daca nu mai e nimic? Si totusi, totusi te zbati. In acest loc, desi piatra pusa peste piatra, culmea a devenit joasa, cat sa o sara un pitic. Aici zambim suficienti, dincolo ne golim mintea de totalitatea cunostintelor; pe talpi ti-au ramas bucati de huma. Ti-e dor de cel care, de departe, te va recunoaste. Fara cuvinte, fara atata rau si bine. Fara sa spui multe despre a spune, fara regrete si fara lacrimi la margine. Fara nici un dumnezeu in afara. Incepand prin a te identifica cu unul, vor merge milioane pe urmele lasate de tine, vor lua la ei moaste pe care le vor expune ca trofee prin sufragerii. Ghici-vor, la capatul pulsului, bobul de mazare din care s-a facut lumea? Unii nu vor intelege nimic, dar vor strange fierul in mana, gata sa pedepseasca.
Cate incercari, atatia demoni, atatea lanturi si atatia tu de care vrei sa scapi, dorindu-i. Priveste-n jur, de sub obiecte isi fac loc buze contorsionate, mesagere de diverse certitudini ce suspenda iluzia. Iluzia nu e nimic. Iluzia e totul.
Ai credinta?
Ti-ai facut prieteni?
Ai cicatrici. Ai fost lacom.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu