Polizorul critic

Pornind de la relevanța literaturii și criticii românești în contextul galopant mondial, Andrei Terian și-a propus să adune între coperțile unui singur volum* o serie de cinsprezece studii critice orientate mai mult sau mai puțin evident înspre transgresarea contextului limitat și limitativ românesc, înspre un parteneriat literar internațional. Faptul că mai mult de jumătate dintre ele au fost publicate în reviste de specialitate din afara țării reprezintă un prim punct în favoarea manifestării încrederii în proiect și a unui optimism argumentat în privința reușitei.

Autorul nu face doar o muncă de curierat aducând concepte și critică străine și exportând discursuri autohtone, ci se repoziționează continuu asupra unor terminologii, analizează cauzele unor zone de interes literar și intuiește asupra altora neexplorate (hic sunt leones), retușează taxonomii, definește. Acoperirea nominativă, imaginarul, interpretarea, insuficiența criteriului estetic, ponderea contextelor istorice și geografice ori anacronia unor criterii de judecată sunt doar câteva dintre problemele puse în discuție.

Studiile teoretice din volum, executate la un înalt nivel de tehnică dar cu o claritate didactică, se ocupă de efectul procesului de globalizare asupra literaturii comparate și de literatura mondială. Se pot compara literaturi date fiind alteritatea culturală, lingvistică ori istorică? Este opera literară o lume închisă, așa cum o vede Benedetto Croce, a cărei esență nu poate fi surprinsă prin comparație? Pe de alta parte, ce e literatura mondială și ce criterii are comparatistul? Andrei Terian va ataca pe rând clișeele și paradoxurile la care duce fiecare dintre teorii încercând, pragmatic, să folosească ce e (încă) util din ele, din necesitatea înlăturării confuziei și a înnoirii proceselor. Atât îmbătrânirea în metodă cât și preluarea vrac, fără discernământul aplicabilității, a ipotezelor ce devin incoerente dacă sunt scoase din mediul în care au fost create – nu pot decât să sporească deruta și mimetismul.

Asemănător e analizat conceptul (post)colonialismului în literaturile națiunilor din Lumea a Doua, cu studii de caz ce vor să clarifice limitele interdependențelor literare în context istoric, politic, etnic, lingvistic. Andrei Terian își expune intențiile la începutul fiecărui studiu, apoi desfășoară combativ o gamă largă de argumente atent dispuse logic (contrazicerile, revenirile, omisiunile altor teoreticieni, chiar reducerea la absurd în anumite situații sunt matematic examinate) pentru a decanta în concluzii cuvântul definitoriu de speculațiile terminologice, respectiv termenul care, fără teamă de eroare, poate fi folosit.

Cu același procedeu tactic, Terian trece în revistă variantele românești de disidență în perioada comunistă. Cercetând strategiile limbajului esopic (în ordine calitativă, de la rudimentar spre complex pe linia Iorgulescu – Manolescu – Martin) și modernismul întunecat (trasând analogii dar și deosebiri față de observațiile comparatistului sloven Marko Juvan), criticul  evidențiază și diferența dintre cenzura practicată în România față de alte state aflate sub influența sau în componența U.R.S.S., acțiune programatică pe care Vladimir Tismăneanu a văzut-o ca fiind cea mai dură persecuție a criticilor sociali. Andrei Terian mai observă efectele filtrului ideologic aplicat literaturii de import (traducerile) în perioada 1965-1989, concluzionând că prestigiul anumitor traduceri (cum ar fi cele din colecția „Studii”) a absolutizat sau a compromis prin trivializare anumite puncte de vedere naționale.

Unul dintre studiile volumului se oprește asupra corinticului lui Nicolae Manolescu, căruia îi este imputată de către Mircea Mihăieș lipsa conectorilor cu latura sociologică, conectori pe care Andrei Terian îi dovedește ca fiind existenți dar obturați de discursului esopic. Trecând relativ repede peste obiecțiile altui critic, Terian sfârșește prin a ajusta clasificarea romanescă manolesciană în două variante proprii, pe care până la finalul studiului le va găsi pe prima inoportună iar pe a doua inutilă, sancționându-și așadar chiar și propriile speculații.

În intenția  de a exporta critica românească, Andrei Terian polemizează acerb în cadrul menționatelor studii-discursuri, fără echivocuri de ordin semantic – de altfel unul dintre scopurile studiilor. Ironic, viu, informat, tranșant unde cantitatea informațiilor riscă să depășească limitele cadrului, Terian face promisiunea reluării separate a subiectelor, asumându-și provocatoarea sarcină de a crea o reputație internațională criticii românești.

*Andrei Terian, Critica de export, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2013.