mic dejun cu cereale

Uneori, ca acum, percutez mai târziu și incomplet, pentru că stăteam în bucătărie azi-dimineață, mâncam cereale cu iaurt, citeam, mă gândeam că îmi curge apa în baie din tavan și de trei ori am mers la vecinul (chiriași, familie de pocăiți – de unde știu? ce legătură între aparențe, țevile sparte și cei trei copii 5-10 care intră în baia lor inundată (constatare a propriilor mei ochi) fleșcăindu-se pe piciorușele lor căldicele, sub privirile cloștii - mama lor, tip chinezoaică, tip din Rupea, tocuri mici, ușurel strâmbe, gen speriată de străini când sun la ușă și o anunț că am tavanul galben-căcăniu de la inundația ei, haideți și vedeți, îmi pare rău, nu pot să las copiii singuri, nici 3 minute, nici, bine – în minte – că-i lași cu picioarele-n apă rece când stau pe wc, să dezvolte vreo hipotermie-răceala-asociere-traumatică-pișu-frig, îl trimit pe soțul, bine) adică la soțul din paranteză care de o săptămână pierde numerele de telefon ale instalatorilor, numere pe care eu i le fac rost și i le dau, până la urmă nu vreți să chemați dumneavoastră unul, îmi spune, și ce să-i spun, că-mi curge apă din tavan, nu, să-l trimiteți la mine, ești – în minte – nebun, nu, sunați-l dv., vă rog, uitați numărul, deși m-am gândit să-l chem eu să termin o dată cu ligheanele din baie, pentru că a venit și vecina de sub mine nervoasă că-i curge și ei apă în baie și i-am arătat că nu e de la mine, ci de sus, bine, anunțați-mă vă rog când repară vecinul să zugrăvesc baia, replică pe care am preluat-o și eu și i-am zis-o vecinului după a doua vizită (vecin pe care am uitat să-l descriu – tipul tânăr, gras, sau mai degrabă bine-făcut, oare ce muncește, ce face, copile ce faci tu al cui ești tu, taică-tu’ știe cu ce te ocupi, măsliniu la ten, voce suavă și cam mototol la prima impresie, dar cum citesc o grămadă acum despre Statul Islamic mi-am zis că poate e un fel de pocăit-musulman pisica blândă zgârie rău, pisică decapitantă) dar replica vecinei nu i s-a potrivit vecinului (aici mi-am dat seama și că eu am un fel de conștiință de locatar, născută nu știu unde că eu am copilărit la casă dar am stat de fapt, acum îmi dau seama, de-a lungul timpului, printr-o grămadă de cămine și da, dup-aia am mai stat și pe la bloc și mi-amintesc de taică-meu care are și el un fel de teamă de a se pune rău cu vecinii (vecinii de casă, în cazul lui) sau de a-l vorbi vecinii de rău, ceea ce acum a dus la altele dar intrăm în altă poveste) care (de fapt nu trebuia să închid paranteza că vroiam să zic de vecinul ăsta al meu care pare că n-are nicio treabă că mi se inundă mie baia, deci nu are această minunată conștiință care face o societate să fie ok, na că ți-am zis-o, vecine) care, așadar vecin, se pare că nu reacționează la replici cu bătaie lungă și politicoase, și mie mi se pare în regulă să vorbim așa, civilizat, fără să pun acum la socoteală că a venit alaltăieri o altă vecină de la 1, eu stând la 3, atenție, și mi s-a plâns, mie, că are apă în bucătărie – nu vi se pare și vouă deplasat? mai ales că a făcut-o pe un ton cam agresiv, poate e vreo musulmană prin alianță, m-am uitat cam interzis la ea și am zis aici e etajul 3, dv stați la 1, da dar la 2 nu e nimeni, a, păi și ce facem, întreb, nu știu, mie-mi curge apă în bucătărie, repetă ea insistent ca și cum nu aflasem asta deja, faceți ceva, recunosc, am verificat bucătăria, gândindu-mă la faza cu baia unde apa a trecut printr-un etaj (iarăși, poftim, conștiința), la mine e ok, doamnă, zic, nici urmă de apă, haideți și vedeți, n-a venit, a plecat supărată, mi s-a părut că tot pe mine, am mai strigat după ea vorbiți cu șefa de scară să vă dea numărul proprietarului de la 2, dar n-a mai răspuns, a trântit ușa liftului (aici de fapt nu-mi mai amintesc bine dacă a coborât cu liftul sau pe scări, dar starea ei de nervozitate îmi spune să zic că a trântit totuși ceva, poate erau pașii ei butucănoși coborând scările, că am uitat să zic că era cam grasă, poftim, caracterizare succintă – o vecină grasă, acră, musulmană prin adopție, deși eu n-am nimic cu musulmanii decât de la IS încoace și de fapt doar cu ei am, iar aici o să mai fac o digresiune și o să recunosc că am avut la început un sentiment de simpatie, da, simpatie (totuși, nu simpatie, deși am repetat de două ori cuvântul, mai degrabă un soi de înțelegere rațională și istorică a conflictelor etnice -  gândindu-mă la americani, speculații gen destabilizarea intenționată a situației din orient, palestinieni, egipteni, ceceni, evrei) pentru ei după care m-a lovit o replică a cuiva care a zis că sunt doar niște medievali, (așadar, după cum vezi, guga, nu-i a mea replica „medievali”, mărturisesc aici) cu mentalitate și mijloace medievale și m-a lovit remarca, precum spuneam, și m-am gândit și așa e și doamne ce simplu poți cădea în extremism, și intenționat am introdus fragmentul aici, ca să-mi fac un fel de mea culpa), dar plecând vecina și eu reflectând mi-am dat seama că o replică bună la momentul potrivit contează, trebuie doar să găsesc o altă replică potrivită pentru vecinul meu, dacă nu manipulatoare, care măcar să-l pună la treabă pentru că, înainte să mănânc cereale azi-dimineață, l-am mai sunat o dată (stresat fiind de pic-pic-ul din baie) la 8:17 și bineînțeles că n-a răspuns dar până să urc să-i sun la ușă m-a sunat el la 8:34 și bineînțeles că iar a pierdut numărul instalatorului pe care, oricum, niciodată nu l-a găsit disponibil (deși eu l-am sunat cu alte probleme de două ori în ultimii doi ani și de fiecare dată a fost prompt) iar de data asta pierdusem și eu numărul lui (o altă poveste cu un telefon spart care, de altfel, m-a costat destul de mult) și am căutat pe net și recomandari și i-am dat un alt număr, cică l-a sunat și se rezolvă azi, de după-masă (doamne-ajută), că dacă nu chiar mă duc la șeful (șefa, de fapt, am zis șeful fără să-mi dau seama, poftim, creiere) de scară și iau numărul proprietarei care e fiica unui procuror care a omorât-o pe nevastă-sa chiar în acel apartament, poate de aia tot schimbă chiriașii și problema mea de la baie nu se rezolvă niciodată (problemă care nu s-a rezolvat de pe timpul când părinții gugăi stăteau aici, se pare că e veche și deranjantă ca o bubă care nu mai trece și te plimbă cu ea dintr-un spital într-altul), dar acum, mâncând cereale și sperând să o scot la capăt, mi-a fugit gândul la guga care-i în germania și ce face ea pe-acolo, dar să zicem că știu, în linii mari, ce face, atunci cum se simte, dar știu și cum se simte, în linii un pic mai mici decât ălea mari, atunci ce de fapt? că-i simt lipsa, aș putea spune, nu într-un mod acut ci cumva ca bâzâitul unei muște invizibile bâz-bâz prin bucătărie uneori mai tare, alteori mai încet, ba se și așează numita muscă uneori pe câte vreo mobilă dar nu-i ca și când aș putea-o identifica atunci când șterg praful (haaa, te-am găsit!), și musca noastră e de fapt lipsa și dorul și bâzâie și-n dormitor bâz-bâz și chiar și-n baie bâz-bâz, apoi pic-pic, apa, mi-amintește de vecin și uit de muscă, și apoi invers, uit de vecin, bâz-pic-bâz, dar se întâmplă ca musca să se și transforme de exemplu atunci când pornesc aspiratorul și după primele brazde pe ogorul covorului (sic!) își schimbă subtil sunetul și mă întorc la el să-l verific și văd că s-a trasformat într-un bâz-bâz uriaș zâmbitor, pentru că făceam deseori pase cu domnul aspirator (săptămâna asta e rândul tău, ba al tău, ba al tău, bine, bifează-mă pe mine la sarcini casnice gen aspirator de acum-încolo, și nu îmi mai amintesc cine a avut replica asta dar știu că aspiratorul mi-a revenit mie) și mâncam cerealele amintite la început și zâmbeam și mi-am mai adus aminte de un speech de pe ted cu inversarea situației în care noi punem fericirea dincolo de universul cognitiv (gen ai note bune de-acum tre’ să ai și mai bune, ai o slujba mișto de-acu’ tre’ să ai una și mai mișto, și faze cu targete care tot cresc și care de-acum sunt clasice) și, gândindu-mă eu la toate astea și mâncând mi-am zis, da, asta e fericirea, asta de acum.