Dan Ciupureanu - Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr.2

Nu prea știu unde să pun cartea asta a lui Dan Ciupureanu. E ca un porumbel călcat de mașină, care mai dă dintr-un picior și te întreabă retoric, ca Fabrice Wateau - comment sauvoir si c'est de l'art ou pas? DC vine cu un discurs insolit (ceea ce-i ok), jalonat de o combinație interesantă de suprarealism-lucid. Animația din texte nu e nici joacă totală (Pișcu), nici persiflare totală (Perpelea), nici cruzime totală (Drăgoi), după cum nici pe faptul că la finalul ei îl vei găsi pe autor nu te poți baza. Șmecherul DC se folosește de repere biografice numai ca să deformeze perceptibilul ce, din real, devine un potențial generat de o vedere excesivă. Ce-i practic la tipul ăsta de shooter game e că elimină tensiunea. Ce nu-i practic e că ajunge greu la inimă.
(completare, după vreo 3 ore: citind ce-am scris mai sus, am avut senzația că seamănă cu o cronică execrabilă gen Alex Ștefănescu și că n-am priceput nimic din cartea asta. o suficiență specifică lecturilor puține)

sunt un sclav

simt un fel de rezonanță niște artere
păpădii bete luminițe
la urma urmei sunt un sclav
cumpărător înrăit de pâine fumător
transpir și muncesc și mă prefac că sunt artist
artistul sclav la mâna editurilor la mâna mea
cumpăr pâine în fiecare zi


       (Femeile îți vor mânca toți banii. Te vor umili. Îți vor soarbe 
       identitatea. Nu îți mai rămâne decât să tânjești la femeia altuia. Te
       vei masturba compulsiv. Vei agăța femei bete. Veți vomita împreună.
       Bărbații lor îți vor scoate dinții și vei ajunge prin canale. Nu vei mai
       ști când e azi. Nu vei mai simți când te piși. Monstrule... glumeam.
       Ai avea să-mi împrumuți și mie o sută de lei?)



iulia clocotește

pe marginea căii ferate e o liniște de mormânt
iulia n-a mai omorât pe nimeni
în gări oamenii stau cu capul în jos
și cerul s-a dat la o parte din calea privirii ei
părul îi crește printre degete
iulia clocotește
un firicel de abur îi trecuse pe lângă lobul urechii
iulia se caută prin buzunare
încercând să afle care îi e destinul
se uita pe geam și pomii se uitau la ea ca doi morți lacomi
pe marginea căii ferate e aceeași liniște de mormânt


       (Când eram mică l-am visat pe tata. Era în dormitor, avea o
       cămașa roșie în carouri. M-a rugat să-i aduc o sticlă cu apă 
       din bucătărie. Acolo era același, avea barbă și era îmbrăcat cu 
       o geacă groasă. Stătea pe scaun și se uita la mine, părea bolnav.
       Am fugit plângând în dormitor dar tata nu mai era acolo. M-am
       trezit transpirată și m-am dus în dormitor. Era acolo, în acea
       cămașă în carouri roșii, m-a rugat să-i aduc o sticlă cu apă.)



cântând

iulia se ducea la gară cântând
în calea sa un cârd de bătrâni mergea agale
iulia a scos deodorantul din geantă și bricheta
cu câteva mișcări rapide i-a făcut scrum
iulia și-a continuat drumul spre gară cântând


       (Iulia nu mai venise de două zile acasă. Avea telefonul închis. Îi
       sunasem toate prietenele, dar nu știa niciuna de ea. Am plecat pe
       străzi ca să o caut și am trecut pe unde lucrează. De la distanță
       am văzut multe salvări și mașini de poliție. Am avut o presimțire
       rea și am luat-o la fugă spre restaurant. Când am ajuns, 
       jumătate din clienții de la terasă erau morți. Avea ciolane și
       cartofi înghesuiți în gură. O bătrână zăcea în vomă sub scaun.
       Un chelner îi mai ridica fruntea și-i dădea cu forța să bea suc.
       Băiatul mă cunoștea, plângea câns s-a uitat la mine, îmi făcea
       semne din cap, dar nu am înțeles ce vrea. Un grup de chinezi
       avea masa plină de clătite pe care le mâncau tremurând, fără să
       ridice capul. Am intrat în restaurant și am văzut-o pe Iulia în
       bucătărie cu o pușcă în mână. Bucătarii erau epuizați, alergau
       terorizați în jurul aragazului. Unul a căzut în genunchi și Iulia
       l-a împușcat fără să ezite. Când m-a văzut, mi-a dat o tavă 
       plină de salate și a țipat îndreptând pușca spre mine, să o duc la
       masa numărul opt.)