Marius Aldea - sinistra

Am dat prima oară peste MA într-o antologie - Prietenii despre care nu mai știi nimic. Mi-a plăcut ce-am găsit acolo, inclusiv frumosul și deja cunoscutul text Neluță (nu garantez că l-am găsit acolo dar, cum îl știu și nu îmi amintesc să mai fi citit undeva pe MA, presupun). Neluță e prezent și în volumul ăsta, acomodat într-un univers rural, biografic. Pe Neluță îl încadrează o poezie tranzitivă și dură al cărei discurs mi-amintește de Buzu, Hutopilă și, chiar dacă mai pe departe, de Anatol Grosu (nenica lui Grosu = tataia lui Aldea, care, pe de altă parte și ca să nu existe confuzii, e total de pe altă planetă decât tataia Sabinei Comșa).
Pierderea tatălui (menționată des) trimite la alt poet, deja consacrat pentru tema asta (ghici). Dar, lăsând la o parte comparațiile, îmi place cum scrie MA: fără compasiune, caricatural uneori, plasând ironia unde trebuie dar fără ostentație. Ochiul lui MA înregistrează lucruri blânde și grotești, păstrându-le cumva în sfera naturalului: dac-ai întreba un personaj din texte cum se face că un gest sau o replică de-a lui poartă încărcătură poetică, te-ar privi inocent ca un câine care nu înțelege comanda. Și diferența asta, dintre rural (de unde vin personajele) și urban (unde se află lectorul) e terenul pe care MA obține cele mai multe puncte. Dacă zici că e absurd, el zice că e natural, dacă zici că e trist, el zice că e cotidian.
Cu toate astea, nu-mi place tema. Pentru că am impresia că receptorii ei, rezonatorii ei se pot găsi doar aici, în Românica. Și-nc-o chestie: era mai câștigat un text de la țară dacă și termenii (toate cuvintele) veneau tot de acolo. Există mici excepții de care-i păcat.



nelută

neluță l-a băgat în pământ pe tataia
neluță i-a mâncat zilele lu' maica
neluță a dat cu cuțitul în stânga
și-n dreapta. a stat ascuns.
s-a pupat pe gură cu țiganii
le-a spart instrumentele

neluță  a cântat din frunză
în nopțile cele mai grele
l-a mâniat pe dumnezeu
urlând în ploaie
sub zarzărul din fața casei
ești frate cu mine doamne
când dumnezeu a trăsnit copacul
neluță l-a sprijinit pe umeri
cum duci acasă un prieten beat

neluță a furat de la c.a.p.
                     de la vecini
                     de la părinți

neluță  înfigea securea între coarnele vițelului
și-l dădea gata la o chermeză cu străinii
băga secera în pepene îl ridica spre soare
apoi lăsa zeama să-i curgă pe față
neluță fuma la bustul gol în șopru
și scuipa sânge de la gingie

neluță nu a cunoscut femeia
și nu a vrut copii
neluță a băut apă doar o dată în viață
neluță a dormit în câmp cu lupii

când venea acasă beat
lua bătaie cu funia udă
și mârâia la tataia
mă dacă n-ai fi tatăl meu te-aș mânca la gât
neluță l-a băgat în pământ pe tataia
neluță i-a mâncat zilele lu' maica

ș-a-mbătrânit
e singur știe că
mereu a fost singur
și se vaită de dureri

râde la câinele din lanț
curând va băga furca în el
fiindcă nu are ce să-i mai dea de mâncare
neluță va băga furca în tot
și va vorbi prin crăpăturile pământului
cu tataia și cu maica

neluță mă întreabă dacă am luat bacaloriatu
știe că de zece ani e luat bacaloriatu
acum e bătrân da' tot nu pune gura pe apă
ia celularul râde și strigă teribil
ți-am făcut apel azi-dimineață
de ce nu răspunzi
ți-am făcut apel mă băiatule
da' lumea  știe că neluță e singur

doamne ești frate cu mine
neluță înfige furca în pământ
neluță vorbește prin crăpături
cu tataia și cu maica

știe că e singur și că nimeni

nu aude



mămăligă

mamaie așază masa de prânz
sub zarzărul din fața casei
într-o mână ține ceaunul
în alta secera proaspăt ascuțită

după ce răstoarnă mămăliga
pe-un capac rotund de lemn
apucă cu vârful secerii
chiloții prietenei mele
puși la uscat pe vița de vie
și-i ciopârțește din două mișcări

sub ochii noștri
taie cu șnurul
bucăți mari de mămăligă



mai demult zicea tataia
nu se purtau chiloți ca acum
mirosea casa a femeie