bradul

l-am luat de la dedeman

și asta a fost de la început o greșeală

ori fiindcă ăla a fost un an prost pentru dedeman

c-avea doar brazi rari și strâmbi

(pentru că, la o socoteală, dedeman vinde anual

80-100.000 de brazi – proveniți din „producții agricole”, și pun ghilimele pentru că

am un prieten la Gura Râului care taie direct din pădure

„pentru magazinele ălea mari” – și-n anul ăla, care s-a-ntâmplat să fie unul dintre două guvernări, s-au făcut razii mari la tăierile ilegale, de unde multora nu li s-a mai luat șpaga și i-au închis, printre care și pe prietenul meu, și deci în anul ăla dedeman a vândut sub 50.000, și poate că ăia erau adevărații din producții agricole)

deci ori pentru c-a fost an prost ăla ori pentru că l-am luat noi în data de 26, când bradu-n casa gospodarului împlinește deja două zile de când e împodobit și de cumpărat mai găsești doar ciurucuri

și l-am adus acasă și l-am pus acolo unde-l puneau an de an părinții tăi

ce frumos arăta la ei

nici dedeman nu era așa monstruos atunci

doar că la noi stătea strâmb oricât am încercat eu să-i sculptez baza cu o toporișcă care la alte lucruri funcționa perfect dar iată că la brad nu

la brad am umplut parchetul și hainele de rășină și pânʼ la urmă am înțeles mesajul bradului și l-am lăsat naibii așa, pentru că dacă aveai starea de spirit potrivită puteai spune că numai el e drept

iar apartamentul, blocurile, cartierul, toată lumea, în fapt e strâmbă, numai el, brăduțul nostru rar și pricăjit stă drept, pentru care și noi vom adopta nu peste mult timp poziția lui, ca la muzeul evreilor din berlin unde înclinația aia a stâlpilor la 15 grade îți fute creierul, dar fără spoilere, deci am căutat podoabele îngropate în debara sub tot felul de cutii, le-am suflat de praf, și erau globuri din ălea mari, transparente, cu câte o steluță din praf de sticlă lipită cu aracet, și cu moș crăciuni decolorați și prăjiturele și bomboane de plastic

ori nouă podoabele astea cu un aer ușor comunist ni s-au părut foarte potrivite căci am intrat amândoi într-un film în care aveam 6-7 ani și stăteam în jurul bradului, separat, firește, că pe vremea aia nu ne cunoșteam, dar stăteam așa fiecare cu familia lui și brazii, cu excepția că nu era așa strâmbi, erau identici cu al nostru de acum și aveau aceleași globuri și moși crăciuni care pe vremea aia erau roșii și nou-nouți, ori cel puțin așa ni se părea nouă în fiecare an, iar pe jos era celofan să nu umplem de cetină peste tot, de miros nu mai zic, miros din ăla proustian de brad de crăciun sau de minge de plastic gonflabilă care te urmărește toată viața

dar tot bradul ne-a trezit la realitate că-i lipsea steaua aurie din vârf iar pe asta am pus-o când eram total sparți; doar că și ea era făcută pentru vârfuri mai viguroase nu ca lujerul nostru luat pe nimic de la dedeman, care mai avea și vârful rău tăiat cu un cuțit de pâine, dar până la urmă nu a fost o problemă fiindcă starea de spirit era perfectă și ca steaua să nu stea strâmbă (suplimentând percepția de înclinație a întregului cartier, ceea ce nu era tocmai rău, dar era prea mult și simțeai că-ți vine o stare de greață) am îndesat pe sub ea bucăți de hârtie îndoită, și a funcționat – iată steaua cum stătea dreaptă, deși arăta cumva ca o căciulă trasă peste un pansament, dar totul era perfect

și știu că ne-am tot plâns înainte că noi nu simțim absolut nimic de crăciun, era cred că al treilea an de când locuiam împreună, și anul ăla a recuperat tot, ba a luat și din anii următori, că nici până atunci nici de atunci încolo nu ni s-a mai întâmplat să stăm două sau trei ore întinși pe canapea, uitându-ne la brad, primul nostru brad, care strălucea de-a dreptul chit că n-avea instalație, și noi să exclamăm din când în când doamne ce frumos e și celălalt să zică nu-i așa? și apoi unul dintre noi să spună cred că-i cel mai frumos brad din tot brașovul iar celălalt să-i răspundă cu o chestie din asta sentimentală, nu mai știu exact cum a decurs conversația dar știu că am admirat mult acea operă de artă, chiar dacă făcută după crăciun, că fiecare avea impresia că a dat dumnezeu încă un crăciun numai pentru noi, ca la basarabeni

iar cât am trăit cu braduțul nostru în casă, deci cât mai era până la revelion, câteva zile, nu? căci în anul ăla am făcut și revelionul la noi, deci cât am stat cu bradul lângă noi a fost totul perfect; și mai știi? a venit acea mică excursie la bâlea lac, și acolo sus de unde se vede bine lacul și unde turiștii fac selfie-uri, acolo am mai băgat două timbre și tot muntele a început să danseze în jurul nostru, nu era niciun brad, nici nu știu acum, poate că în realitate sunt brazi acolo, sau poate că au crescut între timp, dar atunci nu era nici unul la bâlea lac, ca și cum nu avea cum să existe concurență pentru brăduțul nostru care ținea tot cartierul și, de fapt, toată lumea în echilibru sentimental; și chiar dacă am condus atunci până la vidraru, apoi la câmpulung și apoi am ajuns pe rucăr-bran și tot drumul ăla șerpuia în fața genunchilor mei care tremurau deasupra pedalelor, niciunuia nu i-a fost frică, iar până am ajuns înapoi la brașov dealurile au încetat să danseze iar noi, total extenuați, am pupat brăduțul de noapte bună și am dormit pe canapea, în sufragerie, să fim cu el, să fim cu noi, cumva

și da, ne putem întreba dacă brăduțul a făcut să se termine totul de revelion, căci în apartamentul nostru (vorba vine al nostru, căci era alor tăi) de 50 mp au intrat cam 20 de prieteni, și dacă ne gândim că toți stăteam doar în sufragerie și în bucătărie, stăteam de fapt în vreo 25 de mp toți, deci eram cam un om pe mp, și din densitatea asta a venit cuiva ideea, pe la 4 dimineața, să despodobim împreună brăduțul, căci iată, sărbătorile și distracția se terminaseră

și am și făcut-o, iar din densitate a mai venit o idee, să-l aruncăm pe geam dar nu oricum, ci arzând

deci iată 10 inși, cât mai rămăseseră, chinuindu-se să înghesuie bradul, așa strâmb și golaș cum rămăsese, pe geamul bucătăriei, iată-l cum cade, cum unul dintre noi coboară, îl mai aduce o dată și de data asta chiar ia foc dar așa, o flamă puternică din care rămâne o flăcăruie, și-l aruncăm din nou și-l nimerim fix în copacul din dreptul geamului bucătăriei

și da, așa s-ar putea interpreta, că și la noi a existat o flăcăruie care a crescut de două-trei ori până la flamă intensă, dar până la urmă tot pe flacără de veghe a rămas, care nici nu știm dacă s-a dus sau nu o dată cu bradul sau un pic înainte

și drept e că atâta timp cât am continuat să avem în fața geamului cireș cu brad în vârf, adică vreo lună jumate, speranță a existat căci bradul, nu știu cum, se putea să mai facă minuni, acolo în fața apartamentului;

însă prin februarie, când poate șeful de scară sau poate taică-tu a dat uscătura aia jos din cireș, am știut că asta a fost tot și că ăla a fost primul și ultimul nostru brad