vineri, 5 ianuarie 2018

flash pe prietenie

mai știi? era anul în care mă încadrasem în Instituție, alături de câțiva inși care lucrau în secret, că nici nu stăteam cu ceilalți, în centru, ci într-o ieșire, în sediul unei firme de construcții, nici nu figuram pe statele de plată județene și, când toți lucrau de mult cu cardul, nouă încă ne veneau banii la plic de la București

și eu stăteam atunci pe fâșia aia dintre două variante ale realității, acolo unde dacă nu alegi cât de curând o direcție, mintea-ți coboară într-o baie de ulei încins și se prăjește ca o pastă de cartofi trasă în forme; și-ntr-adevăr, n-a durat mult până să fac alegerea și acum e totul ok, dar în anul ăla umplusem pereții de desene cu războinici, iar pe singura amică pe care mi-o făcusem, o mignonă brunetă c-un ușor strabism, șoferiță de taxi, prima dată când a acceptat să vină la mine la o cafea am primit-o-n pula goală și de atunci n-am mai văzut-o

și uneori îți mai scriam ție, prieten vechi, dar nu pe epic și pe logică, cum cred că cere un epistolar, nu, îți descriam câte-o imagine ivită-n cap pe muzică și multă bere la pet, ca și când ai fi putut de acolo să înțelegi starea mea de spirit, și chiar cred că tu o înțelegeai; chiar cred că vibram la fel la anumite lucruri, cum a fost și mesajul ăla-n care-ți povesteam cum face christos combinații nepotrivite și cum ne așteaptă iar în cort, să ne dea câcă; și chiar dacă nu mai știu ce-am vrut atunci să spun, cred și acum că din mintea aceluia de sus și din mâinile slujitorilor lui de aici, de jos, ies numai căcaturi; cum s-a și dovedit de fapt, în seara aia: nu mai știu la ce mă gândeam dar țin minte că aveam în jurul meu decorul acela stătut – războinicii tot pe pereți, mignona tot în taxi, berea și melodia pe repeat; însă, pe când eu scriam din ăstea, pe tine te prindeau cu 16 kile, îți puneau genunchiul pe cap și mesajul tău cu "nu-mi mai scrie, fra" am crezut e replică la textul meu

și chiar dacă ne-am mai bătut noi, ne-am mai rupt tricourile unul altuia și ne-am găurit pielea, parcă durități din astea sincere nu ne-am zis

și, mai știi? n-ai cum să nu mai știi, când ți-au luat telefefonul, te-au întrebat de fiecare nume din agendă și-au dat peste mesajul meu, după care șase ore au încercat să scoată de la tine cine-i christos dar vezi, tu n-ai dat nimic, nimic decât adevărul și chiar le-ai spus c-acolo-i un fel de poezie; ei se uitau încruntați, parte de la fum de țigară, parte încercând să prindă șpilul, și te-ntrebau a nu știu câta oară: cine-i christos? și tu, exasperat: christos!, cine să fie?

de unde te-au cărat cu ei, aveai să-mi povestești, 60 de km, să facă percheziție în casa alor tăi, și pe drum, în continuare: unde-i christos? și tu: în cer!, unde să fie?

și da, mă aveai trecut în agendă cu animalu, dar nici pe asta nu le-ai dat-o, identitatea mea, adică iar ei – și cumva i-nțeleg și pe ei – au percheziționat cu surle și trâmbițe, au întors casa pe dos, de pe ai tăi se scurgeau pijamalele, oameni respectabili în orășelul ăla,
domnu și doamna inginer, toată strada se adunase în fața casei lor că lăsaseră intenționat aprinse girofarele, suficient să zboare vorbe-n toate părțile, suficient să crească rușinea, iar pe tine te-au mai plimbat o zi două și strategic ți-au dat drumul

îmi zici că ți-am lăsat bani de țigări și bere eu nu-mi mai amintesc dar știu că trebuia să povestim și unde să o facem, erai persona non-grata în toată comunitatea, deci am urcat în dacia aia obosită a lu frate-meu și ne-am dus în capul orașului și hop, prima mașina de poliție a parcat după nici zece minute cam la 20m în spate, și a rămas acolo pe întuneric, nu ca să ofere siguranță și încredere, cum scria pe ea, ci tocmai dimpotrivă; și am mers atunci în celălalt capăt, ieșirea aia spre sibiu, și acolo nu le-a luat mai mult de un sfert de oră să ajungă și să facă același lucru – ce făceam eu acum mi se-ntâmpla mie – dar să nu mă grăbesc, deci unde să mergem, am luat-o pe câmp aiurea, mai întâi pe drumul vacilor și apoi pur și simplu pe câmp; și atunci și acolo mi-ai povestit coincidența aia ordinară prin care ai picat în plasă, care și-acum sună a coincidență aranjată, și apoi presiunile și trocul: un nume pentr-un kilogram, un kg în minus la captură, până ți-ar fi rămas acolo, câteva zeci de grame de consum și de bucurie;

și da, ai refuzat tot și aici te-am admirat din toată inima, că eu eram de mult căcat pe mine, ceea ce de fapt n-a întârziat prea mult să se întâmple; doar nu crezi că le-a luat mult să afle: iată numărul mașinii dacia, iată proprietarul – frate-meu, acolo e familia lui și numărul de telefon; și iată-l și pe fratele lui, adică eu, cadet la antidrog, coleg deci cu ei, și iată și numărul meu de telefon, care-i fix numărul animalului din agenda ta, și iată, îmi imaginez, discuțiile și telefoanele, rapoartele și adresele, și cum de-acuma suntem trei, noi doi și christos prinși în jocul ilegal;

și chiar dacă de aici într-un fel lucrurile s-au rafinat, într-alt fel au luat-o razna; o vizită așa la derută la ai mei i-a bagat pe ăia-n spaimă, în care bătrânu oricum trăia de când a bătut un polițist, sau a furat o troacă metalică din fabrică să opărească porcul, sau amândouă, și ăia pe lângă bătaie i-au dat și-un pic de pușcărie, de care nu vrea să vorbească; apoi colegul de birou, după ce mă-ntorsesem la lucru, care m-a întrebat din nimic dacă eu cred în dumnezeu, și când i-am zis că nu prea, m-a-ntrebat direct: și-atuncea christos cine-i?
și apoi șefu-meu care știa discuții intime la telefon cu prietena mea, jumate ascultare, jumate cacealma, că noi oricum ne despărțiserăm;

și da, n-a durat mult și-am plecat, și da, s-au mai ținut un pic de mine și de telefonul meu și-apoi s-au sictirit;
și-acum eu sunt bine, stau la geam și fumez și știu că și tu ești bine, și sigur îți amintești și tu toate fazele ăstea dar poate cu alte detalii și sigur există multe dimineți în care și tu stai la geam și fumezi și geamurile noastre nu sunt atât de departe unul de celălalt, sunt în același oraș, chiar dacă în cartiere diferite, doar că iată, dacă pe vremuri nu ne-am spus durități sincere, când eram departe unul de altul, acum, când suntem aproape, știm amândoi că vremea durității, și poate și aia a sincerității, a trecut



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu