Kostas Venetis

   În timp ce citeam romanul cu pricina, la un ceai (zahăr?miere?nimic), o  don'şoara ce părea că-şi face veacul pe la Humanitas - pe la ce pagină ai ajuns - mă atacă strategic, din lateral, politicos. Mă speriu în sinea mea de timid, încerc un rever de - 170 - deci ai trecut, de ce? de cea mai tare fază a cărţii, a bine, aia cu căcaţii (??), la 168, ultimul paragraf şi pe următoarea (????), ceea ce s-a adeverit, însă la a doua citire căci la prima n-am recunoscut nimic, n-am fost eu. 

   Drept pentru care am profitat în continuare de bunăvoinţa fetei, obţinând hârtie şi notându-l:

“După spusele lui, iadul e orânduit după chipul unei latrine năclăite de cufureală, unde soiurile de căcaţi pe care le slobod păcătoşii neîncetat mărturisesc, prin duhoare, tărie şi alcătuire, despre păcatul care i-a dus la pierzanie. Căcatul zgârciţilor e negru şi uscăţiv, pute a rânză beteagă şi mortăciune; invidioşii fac căcăreze mărunte şi tari, vrâstate cu verde, din pricina fierii, scârna lor duhneşte a păr de lup şi a vizuină de vulpe şi pârjoleşte găozul; mânioşii se cacă cu sânge, slobozind vânturi năpraznice, cu duhoare de zalhana, iar scârna cea galbenă a curvarilor e molcuţă ca o pricină de femeie şi pute a malahie stricată. Cei mândri fac un soi de căcat gros cât braţul de palicar, cu duhoare de pucioasă şi sculă de drac; leneşii scot din gaura curului un soi de pişat căcăţiu care duhneşte a plapumă putredă, murdăria celor hulpavi e cât baligile de bou şi are damf de cratiţă nespălată.”

   Proaspăt obiect de studiu. Termen minim - o săptămână. Aştept concluzii interesante.