Ți-am desfăcut pielea
Au scârțâit coastele când am deschis ușa
Sunt mirat căci înauntru văd
Doar scaunul pe care ședeai și care-ți absorbea plânsul
După ce, stând întinsă în patul în care fiecare dintre noi
A uitat să se acopere la timp,
Ai descoperit crestăturile de pe spatele meu
Rămase de când visam că dormim amândoi
Și tu-mi enumerai morții până la mine
Câțiva dintre cei atârnați în dulap
Aveau chipul meu
Și pe retină imprimat
Chipul tău alb
Oribil mutilat
Încât chiar și acum când mi-au mai rămas
Două-trei respirații
Mă trec fiori când mă privești.