Motocicleta de lemn a lui Manasia

Nu e ușor să citești Manasia. Nu e ușor să strângi sau să construiești acolo, în fundul craniului, atâtea imagini dezolante. Ca o groapă imensă de gunoi, înregistrată, închisă, izolată, în care totuși omenirea aruncă dejecții peste gard. Iar Manasia e fotograful jurnalist.
Motocicleta de lemn e volumul unde Manasia resuscitează lumea pe care călcăm, obligându-ne să privim în jos. O poezie politică (contradicție?), care continuă manifestul artistic început de The Doors împotriva unui sistem ce se recrează, fără mofturi morale, din ambalaje, cifre și „geci de Taiwan”, din sine însuși.
Între paginile volumului ni se arată imagini dintr-un laborator de cercetare a cauzelor bolilor societății “moderne” și exemple de experimente nereușite ale lui homo sapiens, păstrate în formol: “și trupușoarele fetițelor erau RAUTATEA pură / un incub viguros le trăgea noaptea din pat le viola / la subsol”.
Manasia profetizează un viitor postapocaliptic, născut din lipiturile tot mai flagrante dintre normal și realitate, sub care cresc schizofrenia, agresivitatea și violul, iar dincolo, în occidentul aseptic, “flamanzii deprimați” își îndeasă buzunarele cu medicamente: “arhipelaguri și mlaștini hi-fi / grădinile viitorului / supremația mașinilor metrosexuale”.
Aranjarea în pagină, exoticul trimiterilor, mixul supraaglomerat în care se rotesc amețitor Cratylos, Vietcongul, acidul lisergic, UNESCO, chinezoaice de Prahova, Ashbery, “romeni di merda”, “bătrânele pocăite în Lennon” amintesc de construcțiile lui Hundertwasser, în care linia dreapta – recte, ordinea existentă – nu corespunde naturii. Însă poetul revoluționar trebuie alungat din cetate dacă nu mai suportă “abatoarele, măcelariile ANGST, Literele, / Trezoreria, Primăria de cartier, Banca Transilvania / Fuck Banca Transilvania!”.
Atenția la detalii, finețea asigură imprimarea imaginii pe retină, deși versurile nu curg ci mai degrabă cer un efort de alpinist și o Wikipedia la îndemână. Aproape din fiecare poem rămâne, ca o cicatrice, o critică nerostită, o dezavuare și o deconstrucție a advertising-ului pe care se pare că am uitat să îl interpretăm. Sub microscopul neiertător, establishmentul își rupe verigile și “dumnezei(i) dezechilibrați”, “zâne(le) la menopauză” ori “grăsane(le) care ne umilesc imaginația” sunt surprinși în marasmul și goliciunea lor. Totul e pus sub semnul unei singure întrebări: dacă ceea ce vedem ca fiind durabil, indestructibil, viabil, e susținut de un ADN ale cărui lanțuri organice sunt demult împrăștiate precum cei 70.000 de locuitori ai Hyrosimei ce au dispărut într-o secundă?
Manasia pledează pentru adevărata natură umană, pentru Moosbrugger: “fetele-ălea legate de stâlp și lovite cu bâta de baseball până când carnea,-împroșcată-n ferestre, sună ca marimba”
Tchukudu, motocicleta de lemn a făcut obiectul festivalului de la Antwerpen - un tribut adus câștigării independenței statului Congo ca efect al numitului complex de vinovăție al colonialismului belgian - și e adusă de Manasia în centrul poemului cu același nume având un palpabil substrat politic. “Motocicleta de lemn” imaginează o călătorie a unui tânăr congolez spre Kinshasa ducând provizii rudelor sale, desfășurată în momentul războiului de independență – machette contra tehnologie – împotriva acelorași imperialiști ce „au mutilat/ pe câteva continente/ triburi de-o frumuseţe/umilitoare”.