La spovedit

Ea: Am pus-o, părinte!
Tăcere 
Ea: Mă aude cineva?
Părintele: Dumnezeu ne aude tot timpul.
Ea: V-o fi auzind, frate, pe ăștia în sutane, sau cum se numesc ăstea.
Părintele: Te văd cam revoltată, fata mea.
Ea: Hai te rog, nu mă lua cu din ăstea, nu-ți dau mai mult de 35.
Părintele: Cum te numești?
Ea: Cristina.
Părintele: Eu sunt părintele Cristian și...
Cristina (tresărind): Ce mișto, ca-n filmul ăla.
Părintele: Ce film?
Cristina: Ăla-n care mor toți la sfârșit și Cristina înnebunește și...
Părintele: Deci nu mor toți.
Cristina: Poftim?
Părintele: Păi Cristina nu moare.
Cristina: Am zis eu asta?
Părintele: Înnebunește după ce moare?
Cristina: Mă tu faci mișto de mine?
Părintele: Nu Cristina, încerc să te ajut.
Cristina: A, da?... Auzi, pot să-ți zic Cristi?
Părintele: Cât suntem aici, o să te rog să-mi spui părinte.
Cristina: Mai bine. Cristi-l cheamă și pe idiotul ăla care mi-a făcut un copil și s-a cărat la mă-sa la Bacău. Și el încerca să m-ajute.
Părintele: A crescut fără tată, înțeleg.
Cristina: Cine, Cristi?
Părintele: Nu, copilul.
Cristina: Habar n-am cum a crescut. L-am dat la centru, a fost dat în plasament.
Părintele: Cristina, e un mare păcat, e copilul tău și Dumnezeu...
Cristina: Uite că l-am întrebat pe Dumnezeu și nu s-a oferit. Poate mi l-ai fi crescut tu ... părinte?!
Părintele: Și eu am copii, fata mea. Pardon, Cristina.
Cristina: Mda, impresionant. Și ce mai ai? Nevastă? BMW-ul ăla de afară? I-al tău, nu? Casă moca? Că știu că vă dă. Vă știu eu pe voi...
Părintele: Cristina...
Cristina: pac nuntă, pac botez, moare unu pe săptămână și te-ai aranjat. Dați sfaturi! Aveți copii! Cânți o dată pe săptămână la... la... terminatele astea de babornițe, o mai freci un pic de paște și gata munca, nu?
Părintele: Dar cum vă permiteți...
Cristina: ...fire-ați ai dracului să fiți de calici și de șpăgari nenorociți!
Părintele (ridicându-se): Doamnă, trebuie să întrerupem. Nu sunteți pregătită să fiți aici. Vă rog să plecați! Vă rog să ieșiți din biserică! Acum!
Cristina: Pardon.
Părintele: Acum!
Cristina: Pardon părinte, scuză-mă, chiar n-am vorbit serios, da nu suport să-mi amintesc că mi-a distrus viața nenorocitul ăla, crezi că eu nu l-am iubit pe Marius, crezi că nu știu unde am ajuns? Nu vezi cum arăt? (începe să plângă). Nu mai pot. Crezi că nu știu ce am făcut? Nu mai pot, înțelegi, nu mai pot...
Părintele: Da-n biserică nu ți-e rușine să vorbești așa? Nici de prag n-ar trebui să te mai las să treci, auzi? Nici de prag!
Cristina: Te rog Cristi, nu mă lăsa... Părinte... Nu mai am unde să mă duc... Te rog... Îmi pare rău... Te rog...
Părintele (se așează la loc): Marius e copilul?
Cristina: Da.
Părintele (după un moment de tăcere): Te-ai mai spovedit vreodată?
Cristina: Nu.
Părintele: De ce ai venit acum? Dar te rog să vorbești civilizat.
Cristina: Bine.
Părintele: Spuneai că ai un păcat de mărturisit.
Cristina (pe gânduri): Păcat...
Părintele: Deși nouă ne-ar trebui o zi întreagă. Doamne miluiește pe robii tăi. Te ascult.
Cristina: Nu mai știu ce vroiam să zic, părinte...
Părintele: De ce nu mai ai unde să te duci? Ai unde să stai?
Cristina: Cum ar fi... o casă?
Părintele: Cum ar fi o casă, da.
Cristina: Stau într-un apartament, la 9.
Părintele: Singură?
Cristina: Nu, cu soțul meu.
Părintele: Ai păcătuit față de soțul tău?
Cristina: Da.
Părintele: Doamne miluiește și iartă-ne nouă toate păcatele. Te căiești?
Cristina (schimbând subiectul): L-am văzut pe Marius, părinte.
Părintele (surprins): Poftim? Marius? Unde?
Cristina: În gară. Cerșea. Așa zicea și el: Doamne miluiește și iartă-ne păcatele. Ai un leu?
Tăcere 
Cristina: Mergeam să mă uit de un tren spre Bacău și l-am văzut. La taxiuri era zona lui părinte. Știi că ei sunt împărțiți: unu la autobuze, unu pe peron, unu la taxiuri... Marius la taxiuri era.
Părintele (încurcat): Ce vârstă are Marius?
Cristina: 9 ani părinte.
Părintele: Și la ce vârstă l-ai dat?
Cristina: La un an jumate.
Părintele: Păi și de unde știi că era el? Copiii se schimbă, să știi!
Cristina (dușmănos): Iar începi?
Părintele (defensiv): Nu nu, vreau doar să zic că...
Cristina: Are un semn pe obraz, din naștere, o pată roșie, așa s-a născut. El era.
Părintele (meditativ): Și... asta te-a făcut să-ți înșeli soțul?
Cristina: Nu mă nu. N-am avut curaj să vorbesc cu el. Cu Marius. Ce să-i spun? M-am întors acasă. Bărbatu-meu lucra ceva la calorifer. Și fluiera. Tot timpul fluieră, nenorocitul. Am văzut roșu-n fața ochilor. I-am zis că l-am văzut pe Marius.
Părintele: Și?
Cristina: Și a întrebat cine-i Marius. Și i-am dat cu o tigaie în cap. A căzut pe burtă. Și i-am zis: E fii-tu, bă nenorocitule! Și știi ce mi-a zis?
Părintele (șocat, din reflex): Ce?
Cristina: Te-arunc pe geam futu-ți morții mă-tii. V-omor pe amândoi. Și atunci i-am mai dat o tigaie în cap. Și încă una. Și încă una. În total vreo șase. Până n-a mai mișcat.
     Părintele n-are nicio replică, rămâne perplex, uitându-se fix la Cristina. Cristinei îi sună telefonul. Îl scoate din geantă, se uită cine sună și începe să tremure. 
Cristina: El e!
     Cristina fuge din biserică, în timp ce părintele, cu aceeași expresie, întoarce capul după ea. 
Sfârșit.