Sunt tipul care nu prea are grijă de cărți. Le mâzgălește, îndoaie, însemnează. La cărțile de poezie, când dau peste ceva ce-mi place, îndoi pagina. Și când termin, reiau paginile îndoite, să văd dacă textul mai are aceeași forță la a doua lectură. Volumul ăsta, m-a făcut să îndoi colțurile aproape din două-n două. Texte scurte, atent construite, pregătind o imagine puternică ce vine de obicei la final. Astfel că citești și, neștiind unde te îndreaptă subtil poemul, realizezi la sfârșit c-ai asamblat fotografia unei ipostaze fruste, ireversibile. Ca-ntr-o carte de istorie în care, fără plictiseli sentimentale, sunt numărate indiferent victimele. Pricop știe, se vede, să extragă centri nervoși dintr-o astfel de carte.
M-a surprins acuratețea flash-urilor din comunism, dată fiind vârsta autorului (cca 29). Și ultima chestie: nu știu la alții cum e, dar dacă mi-e mie foame înainte să citesc o carte și până la ultima pagină mi-a dispărut orice poftă, cartea aia mi-a făcut ceva. Ce să zic, Pricop, mi-ai luat foamea cu mâna.
liniște
în după-amiezile,
în care bătrânii cartierului
își furișau pielea zbârcită prin raze
și se perpeleau ca puii la rotisor, în spatele unei vitrine,
cu viața cuibărită adânc, în spatele lentilelor negre
din deceniile
în care mașina de carne se zdruncina în capătul străzii
era cel mai liniște.
12 cu 24
după 12 ore,
paznicul trage fermoarul combinezonului
care alunecă perfect până la capăt,
își atinge bărbia,
mâna lui ca o menghină înțepenită o apucă pe a următorului,
în câteva secunde, ușile cu senzori de proximitate
se deschid și se închid
fâșâitul unei sacoșe de nailon și shelălăitul unui câine
sunt întrerupte la jumătate
pentru totdeauna.
râsul
citim în ziare vechi și roase
cântece proletare,
versuri închinate conducătorului
și micile lozinci care circulau ca sângele prin vene,
despre colectivele de muncitori, țărani, intelectuali,
care au depus toate eforturile
sorbim din băuturi colorate
și râdem minute în șir.
mutație
cineva vorbea despre dragostea noastră
cu aceleași cuvinte,
ca puterea și măreția sentimentelor sovietice
de la începuturi,
ca într-un raport despre producția de minereu de cupru
pe cap de locuitor, citit într-o plenară,
eram tineri și țineam cu rușii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu