marți, 22 martie 2016

Uitare - Billy Collins

Numele autorului e primul care pleacă
urmat cuminte de titlu, de subiect,
de finalul sfâșietor, de întregul roman
care, brusc, devine unul pe care nici nu l-ai citit,
de care nici n-ai auzit măcar, 

ca și cum, una câte una, amintirile tale
decid să se retragă în emisfera sudică a creierului
într-un sătuc de pescari în care nu există telefoane.

Numele celor nouă muze și-au luat rămas bun cu mult timp în urmă
și, sub ochii tăi, ecuația de gradul al doilea și-a făcut bagajele,
și chiar și acum, în timp ce înveți ordinea planetelor,

altceva dispare subtil, emblema unui stat poate,
adresa unui unchi, capitala Paraguay-ului. 

Oricare ar fi cuvântul de care încerci să-ți amintești,
acesta nu-ți stă în echilibru pe limbă
și nici nu pândește dintr-un alt colț obscur al corpului

pentru că s-a dus pe apa aceea străveche
al cărei nume începe cu S din câte mai ții minte
plutești pe ea spre propria uitare împreună cu cei care
au uitat cum să meargă cu bicicleta și cum să înoate.

Nu-i de mirare că te trezești în mijlocul nopții
să cauți data unei bătălii faimoase în cartea de istorie
Nu-i de mirare că luna din fereastră pare c-a alunecat
afară dintr-un poem de dragoste pe care odată-l știai pe dinafară.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu