poem fain de Doboș

 

    Soarele

Unde este soarele
mîngîios în păr.

Sistemul nervos săturat de soare
cum se satură de sevă și de scoarță amară
mesteacănul tînăr.

Am pierdut soarele,
pe care îl imită
părul tău blond
umflat de vânt
cînd îți plimbi cățelul
în spatele blocului.

De multe zile doar nori de tundră.

Nori de tundră
ce ascund soarele.

Vreau să mîn pe iazul tulbure cu soarele
butuci prăbușiți, crengi pe jumătate înflorite.

Vreau să bat pe bitum
o minge de soare.

Să inspir
praf uscat de soare.

Îmi trebuie statutul
sărurilor fotosensibile.

Să fiu cîine de soare.
Cînd latru aerul să se încingă.

Vreau să-mi ungă pielea
soarele

privirea mea să strălucească
ca cioburile verzi de sticlă
într-o parcare toridă.

                                                        (din volumul Spiro, 2016)